Forum pentru jurnalişti

Service

Compania

Business/Economic

Viitorul parcării. Bosch intenționează să zguduie piața prin idei revoluționare


• Bosch face mai simplă căutarea unui loc de parcare și automatizează procesul de parcare
• Dl Hoheisel, membru al Consiliul de Administrație Bosch: „Mobilitatea viitorului începe azi - cu parcarea inteligentă”
• Vânzările Bosch în domeniul asistenței la condus sunt preconizate să crească la peste un miliard de euro în anul 2016
• Aproximativ 2.500 de ingineri Bosch lucrează la automatizarea condusului și parcării


Stuttgart – Bosch accesează o nouă piață prin oferirea de tehnologii și servicii de parcare. În acest sens, furnizorul de tehnologie și servicii adoptă o abordare standardizată: Bosch face mai simplă căutarea de locuri de parcare și automatizează treptat procesul de parcare. „Mobilitatea viitorului începe azi - cu parcarea inteligentă”, declară Dr. Dirk Hoheisel, membru al Consiliului de Administrație al Robert Bosch GmbH, comentând asupra importanței tehnologiei. Posibilii clienți ai soluțiilor de parcare Bosch includ producătorii de vehicule și operatorii de parcări supraetajate, precum și orașe și comunități din întreaga lume. Compania a înregistrat deja realizări majore în acest domeniu, mai ales cu sistemele sale pentru automatizarea parcării și condusului; în plus, acest progres apropie compania Bosch de o etapă extrem de importantă în acest an. „În 2016, vânzările în domeniul asistenței la condus vor depăși un miliard de euro”, declară Hoheisel. La nivel mondial, aproape 2.500 de ingineri Bosch - cu aproximativ 500 mai mulți față de anul trecut - lucrează pentru a dezvolta în continuare sistemele de asistență la condus și conducerea automatizată.


Jumătate din mașinile noi sunt prevăzute cu un sistem de asistență la parcare
Ca parte din tranziţia către parcarea complet automatizată, în decursul următorilor ani Bosch intenționează să lanseze o serie de sisteme de asistență la parcare. Aceste sisteme permit conducătorilor auto să parcheze fără accidente sau chiar îi ghidează complet într-un spațiu, prin atingerea unui singur buton. În Germania, sistemele de asistență la parcare sunt cele mai comune sisteme de asistență ale mașinilor moderne. Potrivit unei evaluări Bosch asupra
statisticilor privind înmatricularea vehiculelor în cursul anului 2014, din cele aproximativ trei milioane de mașini înmatriculate în acel an, jumătate (52 de procente) sunt prevăzute cu un astfel de sistem. Situația este aproape similară în alte țări: în Belgia și Olanda, jumătate din totalul mașinilor noi în anul 2014 (50 la sută) au fost prevăzute cu asistență la parcare. În Regatul Unit, proporția este de 19 procente. Aceste sisteme se bazează în principal pe senzori ultrasonici, fabricați de Bosch încă din 1993. Bosch fabrică senzorii ultrasonici esențiali pentru aceste sisteme din anul 1993.


Serviciile Bosch scutesc conducătorii auto de căutarea unui loc de parcare
Pentru Bosch, parcarea automată începe în vehicul - dar merge mult mai departe. „În furnizarea de servicii inteligente, Bosch își asumă și sarcina, deseori dificilă, de a căuta locuri libere de parcare, economisind astfel timp și reducând stresul”, declară Hoheisel. În Germania, căutarea unui loc de parcare durează, în medie, zece minute. Bosch reduce această căutare în două moduri: în primul rând, prin senzorii speciali de ocupare din parcări și parcări subterane care detectează și raportează locurile libere. În al doilea rând, Bosch folosește senzorii, care au devenit o dotare standard într-un număr tot mai mare de vehicule, pentru căutarea de locuri de parcare paralelă. Informațiile sunt prelucrate în sistemul cloud Bosch IoT pentru a genera hărți digitale ale locurilor de parcare. Conducătorii auto pot accesa hărțile, de exemplu online sau prin sistemul de navigație al vehiculului și se pot lăsa ghidați direct în zonele cu locuri libere de parcare. „Capacitatea mașinilor de a conduce direct către locurile de parcare libere va însemna și o reducere a poluării,” subliniază Hoheisel. În medie, conducătorii auto din Germania parcurg, în prezent, până la 4,5 kilometri în plus de fiecare dată când caută un loc de parcare.


În viitor, o seară petrecută la un concert nu va mai începe într-o parcare supraetajată
„Parcarea, așa cum o știm în prezent, nu va mai exista în viitor”, adaugă Hoheisel. Chiar înainte de sfârșitul acestui deceniu, mașinile se vor conduce singure către un loc dintr-o parcare supraetajată, datorită tehnologiei Bosch. Conducătorii auto își vor lăsa pur și simplu mașinile într-o zonă de predare din exteriorul unei parcări supraetajate și le vor da instrucțiuni printr-un smartphone, de exemplu, pentru a căuta un loc de parcare. Când sunt gata de plecare, își vor chema mașinile la punctul de predare în același mod. „Mersul la un concert nu mai înseamnă să începi și să termini seara într-o parcare supraetajată, expusă la curent,” spune Hoheisel. Această inovație este posibilă datorită tehnologiei inteligente Bosch care este prezentă în vehicul și în parcarea supraetajată, precum și comunicării dintre acestea. „Parcarea complet automatizată va fi gata de producție înainte de condusul complet automatizat”, spune Hoheisel. Un alt motiv pentru care parcarea va fi realizată mai întâi este faptul că impedimentele juridice în calea introducerii parcării complet automatizate sunt mai ușor de depășit, mai ales din punct de vedere al cerințelor privind înmatricularea vehiculelor. Ajustările necesare ale legislației de reglementare, care în Germania este parțial aliniată Convenției de la Viena privind traficul rutier, se află pe agendele politice din întreaga lume.


Fotografii pentru presă: 1-BBM-22054, 1-BBM-22053, 1-CC-22090, 1-BBM-22088


Informaţii suplimentare:




Divizia Soluţii de Mobilitate este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. Conform cifrelor preliminare, vânzările înregistrate în anul fiscal 2015 au ajuns la 41,7 miliarde de euro sau 60 de procente din vânzările totale ale grupului. Grupul Bosch a devenit astfel unul dintre furnizorii de top din industria auto. Divizia Soluţii de Mobilitate combină expertiza grupului în trei domenii de mobilitate – automatizare, electrificare şi conectivitate – şi oferă clienţilor săi soluţii de mobilitate integrate. Principalele domenii de activitate ale diviziei sunt sistemele de injecţie pentru motoare cu combustie, concepte de propulsie alternative, componente periferice eficiente şi interconectate ale trenului de rulare, sisteme de siguranţă activă şi pasivă, funcţii de asistenţă şi confort, tehnologie pentru infotisment uşor de utilizat şi comunicare între autovehicule şi diverse obstacole, precum şi concepte, tehnologii şi servicii pentru domeniul automotive aftermarket. Compania Bosch este sinonim cu inovaţii importante din industria auto, precum gestionarea electronică a motorului, sistemul anti-blocare ESP şi tehnologia diesel common-rail.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără aproximativ
3.000 de angajaţi în patru entităţi (status la 31 decembrie 2015). În anul 2014, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 210 milioane de euro. Pe lângă noul centru de cercetare – dezvoltare şi unitatea de producţie pentru tehnologia auto din Cluj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară şi una de tehnologie auto în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, există o societate de distribuție de scule electrice și accesorii, termotehnică, sisteme de securitate şi siguranţă şi produse destinate industriei auto. În plus, în capitală există o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.ro.








Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 375.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2015). Potrivit cifrelor preliminare, compania a generat vânzări de peste 70 de miliarde de euro în 2015. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie şi vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german. În 2015, Bosch a aplicat pentru aproape 5,400 de patente pe plan internaţional. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată. Prin toate produsele și serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial, oferind soluţii care sunt inovatoare şi stârnesc entuziasm. În acest fel, compania oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină și inginerie electrică”. Structura specială a proprietăţii Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com şi www.bosch-press.com.





PI 9182 - Aprilie 2016
   Revenire la selecţie
  la începutul paginii