Forum pentru jurnalişti

Service

Compania

Scule Electrice

Record de producţie: Bosch produce mai multe scule electrice ca niciodată. Aproximativ 50 de milioane de dispozitive în 2015


•Produsele îndeplinesc cele mai diverse cerinţe ale utilizatorilor
• Ixo rămâne scula electrică favorită din lume
• O nouă fabrică deschisă în India


Leinfelden ‒ Record de producţie al diviziei Bosch Power Tools: în jur de 50 de milioane de scule electrice au fost fabricate în 2015, mai multe decât oricând şi aproape de două ori mai multe decât acum 10 ani. „Produsele noastre îndeplinesc cerinţele celor mai diverşi utilizatori: ne axăm pe pasionaţii şi pe profesioniştii de bricolaj de pe piețele industriale şi în curs de dezvoltare", a spus Henning von Boxberg, preşedintele diviziei Bosch Power Tools. „Cunoaşterea cerinţelor clienţilor noştri este unul dintre factorii care ne garantează succesul, cifrele de producție în creştere sunt dovada că suntem pe drumul cel bun şi că sculele noastre sunt bine primite de către utilizatori”.

Ixo rămâne scula electrică favorită la nivel global şi a cincea generaţie este acum disponibilă. De la introducerea sa pe piață în 2003, peste 1 milion de astfel de şurubelniţe cu acumulator au ieşit, în medie, de pe linia de producţie în fiecare an. Între timp, o şurubelniţă Ixo este produsă la fiecare 21 de secunde la fabrica din Miskolc, Ungaria.

Sculele electrice Bosch sunt produse şi comercializate peste tot în lume –în Germania, şi de asemenea în alte ţări europene, în Asia, America de Nord şi America de Sud. Începând din acest an, reţeua globală de producţie include o nouă fabrică în Chennai, India, unde cei aproximativ 200 de angajaţi produc scule electrice care îndeplinesc cerinţele pieţei şi utilizatorilor din India.


Fotografii pentru presă: 1-PT-21851, 1-PT-21852

Informaţii suplimentare:




Divizia de Scule Electrice a Grupului Bosch este lider pe piaţa mondială a sculelor electrice, accesoriilor de scule electrice şi a instrumentelor de măsurare. În 2014, cei aproximativ 19,000 de angajaţi au generat vânzări de 4,2 miliarde de euro, din care 90% în afara Germaniei. Cu mărci precum Bosch, Skil şi Dremel, divizia se caracterizează prin concentrare pe clienţi şi progres tehnologic. Principalii factori de succes sunt puterea inovatoare şi ritmul inovaţiilor. Divizia a generat aproximativ 35% din vânzările sale în 2014 cu produse care au fost pe piață de mai puțin de doi ani. În 2015, Bosch Power Tools va lansa din nou peste 100 de produse noi pe piața nemţească în cele patru sectoare de afaceri: scule electrice, accesorii, aparate de măsură şi scule de grădină.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără aproximativ
3.000 de angajaţi în patru entităţi (status la 31 decembrie 2015). În anul 2014, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 210 milioane de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare şi unitatea de producţie pentru tehnologia auto din Cluj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară şi una de tehnologie auto în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, există o societate de distribuție de scule electrice și accesorii, termotehnică, sisteme de securitate şi siguranţă şi produse destinate industriei auto. În plus, în capitală există o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.ro.








Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 375.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2015). Potrivit cifrelor preliminare, compania a generat vânzări de peste 70 de miliarde de euro în 2015. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie şi vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german. În 2015, Bosch a aplicat pentru aproape 5,400 de patente pe plan internaţional. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată. Prin toate produsele și serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial, oferind soluţii care sunt inovatoare şi stârnesc entuziasm. În acest fel, compania oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină și inginerie electrică”. Structura specială a proprietăţii Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com şi www.bosch-press.com.





9153 - Februarie 2016
   Revenire la selecţie
  la începutul paginii