Forum pentru jurnalişti

Service

Compania

Business/Economic

CES 2016 (6-9 ianuarie), Las Vegas. Bosch transformă mașinile conectate în asistenți personali. Previzualizarea interfețelor cu utilizatorul ale viitorului


• Organizatorii CES premiază ecranul tactil Bosch
• Bosch prezintă noi soluții pentru conducere și parcare automatizate
• Bosch prezintă inovații practice
• Automobilul de prezentare utilizează întregul tablou de bord ca ecran de afișaj


Las Vegas, Nevada – Pentru conducătorii auto, a avea internet în interiorul automobilului este mai mult decât o dotare suplimentară convenabilă, ci conferă conducerii auto un plus de siguranță și eficiență. Bosch va ilustra acest lucru în cadrul târgului CES 2016 din Las Vegas printr-o serie de funcții și sisteme de asistență conectate. De asemenea, compania va demonstra cât de facilă este operarea acestor sisteme, cu ajutorul cărora distragerea atenției conducătorului auto este redusă la minimum. Organizatorii CES au acordat companiei Bosch un premiu pentru cel mai recent produs dezvoltat, un ecran tactil care generează senzația butoanelor reale prin intermediul feedback-ului haptic. De asemenea, standul Bosch din Las Vegas va oferi în avanpremieră o prezentare practică, în timp real, a conducerii automatizate și a conectivității autovehiculului inteligent.

Automobilul: asistentul cu adevărat personal al conducătorului auto
Bosch va oferi o perspectivă asupra automobilului viitorului în sala North Hall, unde vizitatorii automobilului de prezentare Bosch vor putea experimenta un nou tip de interacțiune dintre oameni și tehnologie. „Distragerea atenției conducătorului auto este redusă la minimum prin furnizarea informațiilor adecvate la momentul oportun”, a declarat Directorul General Executiv (CEO) Bosch, Dr. Volkmar Denner, în cadrul conferinței de presă susținute la CES 2016 în Las Vegas. În interiorul automobilului de prezentare, tabloul de bord și consola centrală au fost transformate într-un afișaj electronic. Informațiile afișate pe acest ecran uriaș se modifică în funcție de mediul înconjurător în care rulează vehiculul. Dacă un pieton se apropie din partea dreaptă, este declanșată o secvență de iluminare pentru a avertiza conducătorul auto. De asemenea, sunt luate în considerare preferințele conducătorului auto precum și însemnările sale din jurnal. Spre exemplu, în cazul în care o programare este anulată, automobilul viitorului va indica automat ruta către următoarea programare din jurnal. Conducătorii auto vor putea activa pilotul automat pentru a câștiga și mai mult timp și pentru a realiza călătoria mai relaxați.

Însă automobilele conectate ale viitorului vor putea face mult mai mult. Prin intermediul unei conexiuni la casa inteligentă, acestea vor face posibilă operarea funcțiilor gospodăriei precum încălzirea sau sistemele de securitate în orice moment. Spre exemplu, în cazul în care un curier ar încerca să livreze un colet nefiind nimeni acasă, va fi necesară numai atingerea ecranul vehiculului cu un deget pentru a permite curierului să depună coletul în interiorul casei și să confirme recepția. Interacțiunea cu tehnologia va putea realmente să aibă forme variate, putând astfel să confere siguranță și confort. Infotismentul conectat va permite conducătorilor auto să navigheze nu doar prin trafic ci și prin activitățile zilnice. Ei vor putea să îl utilizeze pentru a accesa servicii online și aplicații pentru telefoane inteligente - și vor putea să îl controleze utilizând gesturi și voce, ca și cum ar vorbi cu un pasager. Acest lucru va transforma automobilul în asistentul cu adevărat personal al conducătorului auto.

Un ecran tactil care oferă senzația unor butoane reale
Anterior prezentării din cadrul târgului, Bosch a primit Premiul CES 2016 pentru inovație la categoria Sisteme audio/video integrate în autovehicul pentru un nou ecran tactil. Acest dispozitiv poate genera diferite texturi ale suprafeței, făcând posibilă perceperea tactilă a elementelor pe afișaj. Acest tip de feedback haptic facilitează operarea aplicațiilor de infodivertisment, precum navigare, radio și funcții ale telefonului mobil inteligent. Adesea, conducătorii auto nici nu vor avea nevoie să privească informațiile de pe ecran pentru a le manevra, putând astfel să se concentreze asupra drumului. Ecranul generează senzația de suprafețe dure, netede și cu anumite tipare pentru a indica diferite funcții și butoane; pentru a face o selecție, butonul trebuie apăsat mai ferm. Ceea ce face ca această funcționalitate să fie specială este faptul că ecranul tactil nu arată diferit față de un ecran normal – cu toate acestea, însă, conferă utilizatorului impresia că apasă butoane reale.


Nu trebuie să vă mai temeți de conducătorii auto aflați pe contrasens: îngerul păzitor vine din Cloud
Conectivitatea face ca informațiile pentru conducătorul auto să fie mai actualizate decât au fost vreodată. Acest lucru este în special important în privința conducătorilor auto care rulează pe contrasens. În general, durează câteva minute până ce stațiile radio emit avertizări pe calea undelor, însă o treime din incidentele provocate de conducerea pe contrasens se încheie după numai 500 metri. Bosch dezvoltă în prezent un nou tip de avertizare privind conducătorii auto aflați pe contrasens bazat pe tehnologia cloud, care comunică conducătorilor auto orice pericol la numai zece secunde după ce a intervenit. Având forma simplă a unui modul software, acesta poate fi integrat, cu costuri reduse, într-o aplicație pentru telefonul inteligent, precum aplicația Bosch myDriveAssist sau în sistemele curente de infotisment. Pentru a detecta conducerea pe contrasens, funcția bazată pe tehnologia cloud compară deplasările reale, anonimizate ale vehiculelor de pe autostrăzi cu direcția de deplasare permisă. Dacă există o discrepanță, conducătorii auto aflați pe contrasens sunt avertizați cu privire la eroarea lor în câteva secunde. În același timp, automobilele din apropiere care circulă în direcția opusă sunt avertizate de pericol. Începând din anul 2016, noua funcție va fi disponibilă sub formă de serviciu cloud.


Sistemul de pilot automat Highway Pilot va spori siguranța rutieră începând din 2020
Conducerea cu un nivel înalt de automatizare va spori în continuare siguranța traficului rutier. Această inovație va fi funcțională pe autostrăzi din 2020. Potrivit previziunilor cercetătorilor Bosch privind accidentele rutiere, automatizarea sporită poate reduce semnificativ numărul accidentelor – cu până la o treime numai în Germania. La târgul CES 2016, Bosch va prezenta senzorii și sistemele necesare călătoriilor automatizate, integrate unui alt vehicul pentru demonstrații în cadrul Sands Expo. Vizitatorii vor afla cum funcționează Highway Pilot, un sistem cu înalt grad de automatizare care preia toate sarcinile și responsabilitățile conducătorului auto pe autostradă. Această tehnologie este deja în curs de testare pe drumurile publice. Bosch testează conducerea automatizată pe autostrăzi nu numai în Germania și Statele Unite, ci și în Japonia.
În viitor, automobilele vor putea de asemenea să aibă o mai bună vizibilitate după curbe și să știe care sunt punctele periculoase, datorită unui flux de informații în timp real transmis de internet cu privire la localizarea ambuteiajelor, șantierelor de construcții și accidentelor. Aceste date vor funcționa precum un „orizont conectat” electronic și vor conferi automobilelor o perspectivă și mai bună asupra drumului, sporind astfel și mai mult siguranța și eficiența.


Automobilele, nu conducătorii auto, sunt cele care vor trebui să găsească un loc de parcare
Fiecare călătorie se încheie cu parcarea vehiculului. Pentru a facilita această acțiune, Bosch dezvoltă o nouă funcție denumită parcare cu valet automat. Această soluție face mai mult decât să scutească conducătorii auto de sarcina de a găsi un loc de parcare vacant într-o parcare acoperită, ea permite automobilelor să se parcheze singure. Conducătorii auto pot pur și simplu să lase automobilul la intrarea în parcarea acoperită. Utilizând o aplicație a telefonului mobil inteligent, aceștia pot da instrucțiuni automobilului să își găsească un loc de parcare. Când sunt gata de plecare, aceștia își pot chema automobilul la punctul de preluare în același mod. Parcarea complet automată se bazează atât pe infrastructura inteligentă a parcărilor acoperite, cât şi pe sistemele de senzori integrate ale mașinii – și pe conectivitatea ambelor. Senzorii din pavaj furnizează informații actuale privind localizarea spațiilor libere de parcare, astfel încât automobilele să știe unde să se îndrepte. Bosch nu doar dezvoltă funcția de parcare complet automată, ci şi produce intern toate componentele necesare în acest sens.


Pur și simplu.Conectat.
Urmăriți reperele Bosch CES 2016 publicate prin Twitter: #BoschCES


Informaţii suplimentare:




Divizia Soluţii de Mobilitate este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. Conform cifrelor preliminare, vânzările înregistrate în anul fiscal 2014 au ajuns la 33,3 miliarde de euro sau 68% din vânzările totale ale grupului. Grupul Bosch a devenit astfel unul dintre cei mai importanţi furnizori din industria auto. Divizia Soluţii de Mobilitate activează în special în următoarele domenii: sisteme de injecţie pentru motoare cu combustie, concepte de propulsie alternative, componente periferice eficiente şi interconectate ale trenului de rulare, sisteme de siguranţă activă şi pasivă, funcţii de asistenţă şi confort, tehnologie pentru infotisment uşor de utilizat şi comunicare între autovehicule şi diverse obstacole, precum şi concepte, tehnologii şi servicii pentru domeniul automotive aftermarket. Compania Bosch este autorul unor importante inovaţii din industria auto, precum gestionarea electronică a motorului, sistemul anti-blocare ESP şi tehnologia diesel common-rail.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără aproximativ
3.000 de angajaţi în patru entităţi. În anul 2014, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de
210 milioane de euro. Pe lângă noul centru de cercetare – dezvoltare şi unitatea de producţie pentru tehnologia auto din Cluj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară şi una de tehnologie auto în Blaj, precum şi un centru de consultanţă şi asistenţă tehnică în Timişoara. În Bucureşti, există o societate de distribuție de scule electrice și accesorii, termotehnică, sisteme de securitate şi siguranţă şi produse destinate industriei auto. În plus, în capitală există o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com.







Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. În anul fiscal 2014*, cei aproape 360.000 de angajaţi la nivel mondial (începând cu 1 aprilie 2015) au generat vânzări de 49 de miliarde de euro. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie şi vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german. În 2014, Bosch a înregistrat aproape 4.600 de patente pe plan internaţional. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a crea soluţii pentru o viaţă conectată. Prin toate produsele şi serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii, oferind soluţii inovatoare şi avantajoase. În acest fel, Bosch oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină și inginerie electrică”. Structura specială a proprietăţii Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente
din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com şi www.bosch-press.com.



*Cifrele de vânzări anunţate pentru anul 2014 nu includ compania BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH, fosta joint venture (acum BSH Hausgeräte GmbH) şi ZF Lenksysteme GmbH (acum Robert Bosch Automotive Steering GmbH), care între timp au fost preluate în întregime de către Bosch.




PI9123 - Ianuarie 2016
   Revenire la selecţie
  la începutul paginii