Forum pentru jurnalişti

Service

Compania

Echipamente şi Piese auto

Bosch a realizat o hartă a sistemelor de propulsie din toată lumea și arată cum conduc oamenii în Europa, America şi Asia


Motoarele cu aprindere prin scânteie: Motorul cu aprindere prin scânteie reprezintă cel mai popular sistem de propulsie din lume. China conduce în acest domeniu – aici aproape toţi cumpărătorii de autovehicule noi aleg un astfel de motor. În S.U.A. şi Japonia, cifra este de aproximativ 75 la sută. Motoarele cu injecţie indirectă PFI (port-fuel injection) sunt încă întâlnite la fiecare al doilea autovehicul pe benzină. Motoarele cu cilindree mică devin din ce în ce mai populare şi, odată cu ele, sistemele pe benzină Bosch cu injecţie directă, eficiente şi economice. Combinarea injecţiei directe de benzină cu reducerea cilindreei poate reduce consumul de carburant cu până la 15 procente. În acelaşi timp, supraalimentarea ajută motorul să sporească cuplul, în special la turaţii mici. Aceasta îmbunătăţeşte acceleraţia şi intensifică plăcerea de a conduce.

Diesel:
În Uniunea Europeană şi India, fiecare al doilea autovehicul nou este unul diesel. Însă motoarele diesel devin din ce în ce mai populare şi în afara acestor pieţe principale. De exemplu, Statele Unite reprezintă o piaţă de creştere. Bosch estimează în această ţară o creştere a cotei de piaţă a autovehiculelor diesel de la 3 procente, cât e în prezent, până la 10 la sută în 2018. De asemenea, în Coreea de Sud, autovehiculele diesel devin din ce în ce mai populare. Pentru mulţi europeni, beneficiile sunt deja clare: un motor diesel modern consumă cu până la 25 de procente mai puţin carburant decât un motor cu aprindere prin scânteie comparabil şi generează cu cuplu mai mare cu până la 40 de procente.

Autovehiculele hibride şi electrice: În Japonia, aproape fiecare al cincilea autovehicul nou prezintă un sistem de propulsie hibridă. Datorită acestui fapt, Japonia a devenit pionierul consacrat al electrificării autovehiculelor. În doar câţiva ani, înmatriculările de autovehicule hibride vor fi semnificativ mai mari şi în afara Japoniei. Bosch preconizează că în 2020 vor fi vândute 113 milioane de autovehicule în toată lumea, dintre care 6,5 milioane vor fi modele strong hybrid, 3 milioane vor fi plug-in hybrid şi 2,5 milioane vor fi complet electrice. În prezent, Bosch dezvoltă un portofoliu amplu de produse pentru piaţa de masă. Acesta variază de la sistemele hibrid până la modele plug-in hybrid şi sistemele de propulsie pentru autovehicule complet electrice. În plus, Bosch dezvoltă modele hibrid de bază, bazate pe un sistem electric de 48 de volţi.

Flex fuel: Sistemele de propulsie care pot funcţiona atât pe benzină, cât şi pe alcool (etanol) sunt întâlnite în special în Brazilia. A doua piaţă ca mărime pentru această tehnologie este reprezentată de Statele Unite. Sistemele Bosch funcţionează atât pe bază de etanol pur, cât şi cu orice amestec între etanol şi benzină. Şoferii sunt mai independenţi, din moment ce un astfel de sistem flex-fuel le permite să aleagă etanolul, care este mai accesibil.

GNC (gaz natural comprimat): Sistemele de propulsie pe GNC devin din ce în ce mai populare la nivel mondial. De zece ani, vânzările au crescut cu 25 la sută în toată lumea. În Coreea de Sud, autovehicule propulsate pe bază de GNC au acaparat deja o cotă de piaţă de 11 procente. Bosch oferă un sistem complet, care le permite autovehiculelor să funcţioneze în permanenţă cu acest carburant ieftin. Este un avantaj semnificativ pentru şoferi, dat fiind că GNC este cu 50 la sută mai ieftin decât benzina şi poate reduce emisiile de CO2 cu până la 25 de procente.





Mobility Solutions este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. În anul fiscal 2013, vânzările acestuia au fost de 30,6 miliarde de euro sau 66% din cifra de vânzări totală a grupului (Notă: Ca urmare a unei modificări în normele legislative care reglementează consolidarea, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o măsură limitată cu cifrele din 2012). Astfel, Grupul Bosch a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori din industria auto. La nivel mondial, aproximativ 177.000 de angajaţi din sectorul Tehnologiei Auto activează în şapte domenii de activitate: tehnologii de injecţie pentru motoarele cu ardere internă, componente periferice ale trenului de rulare, concepte de propulsie alternativă, sisteme de siguranţă activă şi pasivă, funcţii de asistenţă şi confort, sisteme de informare şi comunicare la bord, precum şi servicii şi tehnologii pentru domeniul aftermarket. Bosch este autorul unor importante inovaţii în industria auto, precum gestionarea electronică a motorului, sistemul antiderapare ESP® şi tehnologia diesel common-rail.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagina de internet
www.bosch-automotive.com.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. În anul fiscal 2013, cei aproape 281.000 de angajaţi au generat vânzări de 46,1 miliarde de euro (Notă: Ca urmare a unei modificări în normele legislative care reglementează consolidarea, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o măsură limitată cu cifrele din 2012). Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: tehnologie auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum, energie şi echipamente pentru construcţii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 360 de filiale şi companii regionale din peste 50 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie şi vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german.
În 2013, Bosch a investit aproximativ 4,5 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare și a înregistrat aproape 5.000 de patente pe plan internaţional. Aceasta înseamnă o medie de 20 de patente pe zi. Prin toate produsele şi serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii, oferind soluţii care sunt atât inovatoare, cât şi utile. În acest fel, compania oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com şi www.bosch-press.com.






PI 8730 - Decembrie 2014
   Revenire la selecţie
  la începutul paginii