Forum pentru jurnalişti

Service

Compania

Teme HR şi CSR

Bosch a ajutat 14 studenți din Cluj să fie “la înălțime”


14 studenți ai Universității Babeș-Bolyai și ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca au fost premiați de compania Bosch cu un zbor deasupra județului Cluj cu un avion de mici dimensiuni și cu oportunitatea de a pilota avionul pentru câteva clipe. Premiul a fost acordat celor trei echipe câștigătoare ale concursurilor UBBots 2014 (premiul I și al II-lea) și BattleLab Robotica 2014, pentru realizarea unor roboti inteligenți. În alegerea proiectelor câștigătoare, juriul Bosch, format din specialiști din cadrul departamentului de cercetare și dezvoltare Bosch din Cluj, a ținut cont de mai multe aspecte, printre care se numără complexitatea algoritmilor de image processing, complexitatea software și hardware, precum și impresia generală asupra proiectului.

“Noi recunoaștem angajamentul extraordinar și rezultatele impresionante obținute de studenți în acest domeniu de studiu. Capacitatea de a lucra în echipă și motivația cercetătorilor sunt elemente decisive pentru succesul activității Bosch în cercetare și dezvoltare. De aceea, ne dorim să intensificăm colaborarea cu universitățile care au astfel de studenți pasionați de cercetare”, a declarat Roman Sellin, directorul departamentului de cercetare și dezvoltare Bosch din Cluj.

"Implicarea companiilor ca Bosch mi se pare foarte importantă pentru dezvoltarea studenților și crearea de abilități utile. Consider importantă sprijinirea la concursuri/conferințe", a declarat Paul Adrian Țiței, student premiat de Bosch. "Implicarea companiilor ca Bosch ajută la adaptarea sistemului educațional la cerințele reale de piață, deci este foarte importantă", a concluzionat Dan Gheorghe Haiduc, student premiat de Bosch. Implicarea companiilor ca Bosch "ajută tinerii la trecerea de la viața de student la cea de angajat. Integrare mai bună în societate", este părerea lui Horia Neamțu, student premiat de Bosch. Activitatea Bosch "este importantă fiindcă poate deschide oportunități în domenii diverse (software și hardware), pe care puține alte companii ar putea să le ofere", a declarat Claudiu Avram, student premiat de Bosch.

Tehnologiile folosite de studenți în realizarea roboților din cadrul celor două competiții sunt similare celor folosite de inginerii Bosch din Cluj, precum algoritmii de procesare a imaginilor, software-ul embedded sau invertoarele fotovoltaice care contribuie la îmbunătățirea calității vieții. Prin dezvoltarea de algoritmi de procesare a imaginilor pentru sistemele avansate de asistență pentru șoferi, inginerii români vor contribui la realizarea viziunii Bosch de conducere autonomă şi fără accidente. Această viziune presupune, de asemenea, activități în domeniul sistemelor de asistenţă la parcare, de frânare automată și de manevrare a autovehiculelor.

Despre cele două competiții susținute și premiate de Bosch

UBBots – „Ziua Roboților Inteligenți” organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj este un concurs în cadrul căruia studenții din anul al treilea cu specializarea Informatică se pot înscrie în echipe de 3 - 5 persoane cu un robot pe care l-au construit chiar ei. Ediția UBBots 2014 a avut 8 echipe participante, cu proiecte din ce în ce mai futuriste: robotul stivuitor, robotul care prepară cocktailuri, robotul care strânge tăvile goale lăsate pe mese, robotul care face cartofi prăjiți, coșul de gunoi inteligent, robotul ospătar, robotul care vopsește unghiile și cel care face curățenie pe mese. Locul întâi a fost acordat echipei formate din 5 membri care au realizat un robot capabil să strângă tăvile goale de pe mese (TrayBot – http://traybot.wordpress.com/), locul al doilea revenindu-i unei alte echipe de 5 studenți care au construit un robot ospătar (Walter the Waiter - http://walter.rolisz.ro/).

BattleLab Robotica 2014 este o competiție la nivel național organizată de Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca în colaborare cu asociația studențească BEST Cluj-Napoca. În cadrul acestei competiții se pot înscrie echipe formate din 4 studenți, indiferent de anul de studiu sau de facultatea urmată (din Cluj sau oricare alt centru universitar din țară). Echipele înscrie în concurs sumo-roboți inteligenți proiectați chiar de ele, care să fie capabili să își învingă adversarii prin eliminarea din arena special creată. Concursul este organizat în sistem de turneu. Echipa câștigătoare, numită „Bullet”, a realizat un sumo-robot autonom care, după mai multe runde, a reușit să învingă toți ceilalți roboți din competiție.





Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. În anul fiscal 2013, cei aproape 281.000 de angajaţi au generat vânzări de 46,1 miliarde de euro (Notă: Ca urmare a unei modificări în normele legislative care reglementează consolidarea, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o măsură limitată cu cifrele din 2012). Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: tehnologie auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum, energie şi echipamente pentru construcţii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 360 de filiale şi companii regionale din peste 50 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali și de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie și vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german. În 2013, Bosch a investit aproximativ 4,5 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare și a înregistrat aproape 5.000 de patente pe plan internaţional. Aceasta înseamnă o medie de 20 de patente pe zi. Prin toate produsele și serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii, oferind soluţii care sunt atât inovatoare, cât şi utile. În acest fel, compania oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină și inginerie electrică”. Structura specială a proprietăţii Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com şi www.bosch-press.com.








PI 9408 - August 2014
   Revenire la selecţie
  la începutul paginii