Forum pentru jurnalişti

Service

Compania

Scule Electrice

Proiectele de reciclare creativă realizate de Dremel au adus bucurie copiilor dintr-un centru din Bucureşti


Dremel, unul dintre brandurile de scule electrice ale concernului german Bosch, a organizat un eveniment pentru copiii din Centrul de primiri în regim de urgenţă pentru copiii străzii aflat în sectorul 3 din Bucureşti. În cadrul acestui eveniment, reprezentanţii companiei, împreună cu voluntarii organizaţiei Reciclare Creativă, au donat centrului 4 mese şi 8 băncuţe din paleţi de lemn, realizate anterior în cadrul unei caravane a bricolajului organizată în 18 magazine din 6 oraşe din ţară: Bucureşti, Braşov, Piteşti, Cluj, Ploieşti şi Sibiu. Caravana a avut ca parteneri lanţurile de magazine bauMax, Bricostore, Dedeman şi echipa de voluntari ai organizaţiei Reciclare Creativă.

Cei 16 copii aflaţi în Centrul de primiri au dat frâu liber creativităţii şi au petrecut aproximativ patru ore decorând mesele confecţionate din paleţi de lemn, folosind trusele de culori oferite cadou de către Dremel. Pe lângă trusele respective, fiecare copil a primit cadou un ghiozdan Dremel pentru şcoală, o cană, dulciuri, un caiet, pixuri, baloane şi un ursuleţ din pluş. Fiecare din cele 8 băncuţe a fost dotată cu câte o pernuţă decorată cu uneltele Dremel.

„Ne bucuram foarte mult să vedem pe chipurile copiilor succesul acestei caravane Dremel. Zâmbetele lor de bucurie, voia bună, exclamaţiile, sentimentele imortalizate prin culori pe mesele ce urmează să le decoreze curtea interioară a centrului, cât şi căldura şi invitaţia să revenim ne-au stimulat şi ne-au dat elanul pentru alte activităţi similare. Ne propunem pe viitor să organizam un atelier de bricolaj cu uneltele Dremel în cadrul şcolii, sub aceeaşi formulă a parteneriatului cu voluntarii organizaţiei Reciclare Creativă”, au declarat reprezentanţii Bosch.





Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Conform cifrelor preliminare, în anul fiscal 2013, aproape 281.000 de angajaţi au generat vânzări de 46,4 miliarde de euro (Notă: Ca urmare a unei modificări în normele legislative care reglementează consolidarea, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o măsură limitată cu cifrele din 2012). Grupul Bosch este structurat pe patru sectoare de activitate: tehnologie auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum, energie şi echipamente pentru construcţii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 360 de filiale şi companii regionale din peste 50 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. Această reţea internaţională de dezvoltare, producţie şi vânzare reprezintă fundaţia creşterii continue a concernului german. În 2013, Bosch a înregistrat aproape 5.000 de patente pe plan internaţional. Prin toate produsele şi serviciile sale, Bosch sporeşte calitatea vieţii, oferind soluţii care sunt atât inovatoare, cât şi utile. În acest fel, compania oferă la nivel mondial „Tehnică pentru o viaţă”.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică”. Structura specială a proprietăţii Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială a grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch şi de Robert Bosch GmbH.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com şi www.bosch-press.com.






PI - Februarie 2014
   Revenire la selecţie
  la începutul paginii